FILARMONICA BOTOSANI Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211 Telefon-Fax: 004-0231/51 65 10 - secretariat-manager Telefoane: 004-0231/58 10 39 - consultant artistic 004-0231/58 10 09 - contabilitate Vineri, 5 mai 2017, ora 18,30 Botoşani , Casa de Cultură a Sindicatelor CONCERT SIMFONIC Dirijor: RADU POSTĂVARU Solist: MIHNEA CAZACU , pian În program: F. Mendelssohn-Bartholdy : Uvertura de concert Povestea frumoasei Melusine , op. 32 Allegro con moto F. Mendelssohn-Bartholdy : Concertul pentru pian şi orchestră nr. 1, în sol minor, op. 25 Molto Allegro con fuoco Andante Presto; Allegro molto e vivace - Pauză - F. Mendelssohn-Bartholdy : Simfonia a IV-a, în la major, op. 90 - Italiana Allegro vivace Andante con moto Con moto moderato S altarello : Presto RADU POSTĂVARU - dirijor - S-a născut la Iaşi într-o familie de muzicieni renumiţi, mama artistă lirică iar tatăl prim-contrabasist al orchestrei simfonice a Filarmonicii "Moldova". La vârsta de 5 ani dirijează pentru prima dată orchestra simfonică a Filarmonicii Moldova din Iaşi. Un rol deosebit în această perioadă de început o va avea maestrul Ion Baciu, dirijorul şi directorul filarmonicii ieşene. Urmează o serie de concerte şi turnee în toată ţara, fiind considerat de către oamenii de specialitate un real talent al muzicii româneşti. Datorită precocităţii şi aptitudinilor sale muzicale, televiziuni din Japonia, Franţa, Cehia, Polonia, realizează filme documentare şi artistice. În România, regizorul Alecu Croitoru va face filmul documentar Ecoul (1974), bazat exclusiv pe activitatea muzicală a tânărului dirijor. De asemenea va face parte din distribuţia unor filme precum: Stejarul din Borzeşti (1975) sau Gloria nu cântă (1976), ultimul în regia lui Alexandru Bocăneţ. Ca pianist, susţine recitaluri şi concertează alături de orchestrele simfonice ale Filarmonicilor din Iaşi, Botoşani, Ploieşti şi Satu-Mare. Din 1987 este student al Conservatorului George Enescu din Iaşi, specializarea compoziţie muzicală, iar din 1990 la Bucureşti, urmează secţia compoziţie-dirijat a Universităţii Naţionale de Muzică. Absolvă Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti având studii de Dirijat şi Compoziţie Muzicală, realizează un Master în Stilistică Dirijorală, la clasa maestrului Horia Andreescu, având ca temă de disertaţie Clasic şi modern în simfonia nr. 9 op. 70, în Mi bemol Major de Dmitri Şostakovich, şi este Doctor în Muzică, tema tezei de doctorat fiind Concepte dirijorale în interpretarea poemelor simfonice din creaţia compozitorilor Franz Liszt şi Richard Strauss. Printre profesorii săi se numără personalităţi marcante ale vieţii muzicale româneşti, ca Ion Baciu, Ovidiu Bălan, Horia Andreescu, Viorel Munteanu, Vasile Spătărelu, Mihail Cosmei, Dan Constantinescu, Nicolae Beloiu, Dan Buciu, Vasile Iliu, Dinu Ciocan, Petru Andriesei, Mihail Diaconescu. Preocupat de arta dirijorală, urmează cursuri de măiestrie în Germania cu profesorul Olaf Koch de la Academia de Muzică din Berlin. În străinătate dirijează orchestre simfonice de prestigiu, precum cele din Halle (Germania), Grossetto (Italia), Douai (Frana), Teplice, Hradec Králové, Olomouc, (Cehia), Madrid (Spania). Colaborează cu solişti români şi străini de renume, ca Marin Cazacu, Gabriel Croitoru, Alexandru Tomescu, Cristina Anghelescu, Ştefan Tarara, Daniel Goiţi, Horia Mihail, Csíky Boldizsar, Josu de Solaun, Antonio di Cristofano, Mee-Hae Ryo, Loris Orlando, Giovanni Lanzini, Christos Galileas, Michelangelo Lentini şi mulţi alţii. Are peste 1500 de concerte realizate în ţară şi peste hotare, peste 100 de înregistrări profesionale ca dirijor şi pianist şi mai mult de 200 de emisiuni de radio şi televiziune la care a participat. Apare în peste 500 de articole şi cronici de specialitate în reviste şi ziare importante, precum: Corriere della Sera, Il Giornale, Cultura e spettacoli (Italia), Le Matin, Le temps du Maroc (Maroc), L`Aurore du Jardi (Franţa), Prensa Latina (Spania), Kulturmagazin (Germania), Muzica, Actualitatea Muzicală, Cronica Română (România). Este laureat al unor importante concursuri şi festivaluri de dirijat, compoziţie şi pian în ţară şi străinătate unde obţine importante premii şi distincţii: - Premiul de compoziţie în cadrul Concursului de Creaţie şi Interpretare ediţia 1985 din Târgu-Mureş. - Diplome de participare în cadrul Festivalului Tinerilor Dirijori de la Buşteni, ediţiile 1986, 1987, 1988. - Premii de compoziţie în cadrul concursului Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, ediţiile 1988, 1989, cu lucrările: Trio pentru flaut, oboi şi fagot, Sonata pentru oboi şi pian. - Premiul de compoziţie la Concursul FACS ediţia 1989 cu Madrigalul Melancolie, scris pe versurile lui Lucian Blaga. - Premiul de dirijat în cadrul Concursului Internaţional de Dirijat Dinu Niculescu din Braşov ediţiile 1993, 1994 şi premiul Daisuke Soga (1994). - Finalist al Concursului Internaţional de Dirijat de la Douai (Franţa) şi premiul Clubului Rotary din acelaşi district (1994). - Premiul de compoziţie în cadrul Concursului Naţional de Creaţie Corală Ştefan Niculescu, ediţia a III a, 1995. - Premiul de dirijat Jean şi Constantin Bobescu în cadrul Festivalului Competiţia Baghetelor, organizat de Uniunea Criticilor Muzicali Mihail Jora" i Filarmonica Oltenia din Craiova (1996). - Diplomă de Merit oferită de Societatea Română de Radiodifuziune pentru promovarea valorilor radiofoniei româneşti. - Diplomă de Excelenţă primită la cea de-a 25 ediţie jubiliară a Festivalului Vacanţe Muzicale de la Piatra Neamţ (1997). - Diplomă de Merit oferită de Primăria Ploieşti şi Filarmonica Paul Constantinescu cu prilejul semicentenarului Filarmonicii (2002). - Diplomă de onoare oferită de Comunitatea Elenă din România cu prilejul turneului corului I foni tis Kerynias în România (2015). - Medalia Jubiliară oferită de către Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la înfiinţare şi 25 de ani de existenţă şi activitate modernă (2015). În perioada 1992-1995 ocupă postul de regizor muzical al Studioului de Radiodifuziune din Iaşi iar în perioada 1995-2002 este cadru universitar al Universităţii de Arte George Enescu. Între anii 1999-2001 este profesor la Conservatorul de Muzică "Salmon" din Casablanca (Maroc) unde susţine concerte împreună cu alţi profesori şi studenţi din institut. În anul 2002 ocupă prin concurs postul de dirijor al orchestrei simfonice a Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti, iar între anii 2014-2015 a fost managerul acestei instituţii. Din anul 2015 este profesor asociat la specializarea dirijat-orchestră în cadrul Facultăţii de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. MIHNEA CAZACU - pianist - Tânărul pianist Mihnea Cazacu s-a născut la Braşov în anul 2000, este elev al Liceului Johannes Honterus şi a absolvit ca extern clasa a VIII-a a Liceului de Muzică Tudor Ciortea din Braşov. A început studiul pianului la 7 ani, ca extern al Liceului de Muzică din Braşov, sub îndrumarea profesoarei Raluca Ciucă. În 2010 a avut loc întâlnirea cu profesoara actuală, pianista Corina Ibănescu, prof. univ. dr. la Universitatea Transilvania, Facultatea de Muzică din Braşov. Talentul deosebit, inteligenţa şi personalitatea lui Mihnea au fost remarcate de-a lungul timpului, el obţinând numeroase premii la concursurile naţionale şi internaţionale la care a participat: Premiul I la concursul internaţional de interpretare pianistică şi compoziţie Carl Filtsch, Sibiu - 2014, el fiind de altfel şi singurul concurent român care obţine premiul I la această ediţie, Premiul I la Olimpiada de Interpretare Instrumentală, etapa naţională, Cluj Napoca - 2013, Premiul I şi premiul de excelenţă la concursul internaţional Pro Piano România - 2013, Bucureşti, Premiul I la Concursul naţional de pian Carl Czerny, Piatra Neamţ - 2012, Premiul I la Concursul naţional de interpretare Sigismund Toduţă, Bistriţa - 2011, Premiul I special la concursul Primăvara Artelor, Bacău - 2011, Diploma de excelenţă la Festivalul Johann Sebastian Bach, Cluj - 2010, 2009. A debutat ca solist în octombrie 2015 alături de Orchestra Filarmonicii Botoşani, sub bagheta dirijorului Daniel Manasi, cu Concertul pentru pian şi orchestră nr. 1, în do major, op.15, de L. van Beethoven. Mihnea a susţinut în ultimii ani şi numeroase recitaluri la Casa Armatei, Sala Patria a filarmonicii braşovene, Liceul de Muzică, Facultatea de Muzică din Braşov, Festivalul Musica Coronensis, Festivalul Musica Barcensis, Festivalul Enescu, Bucureşti. FELIX MENDELSSOHN-BARTHOLDY (1809-1847). S-a afirmat ca pianist virtuoz deja la vârsta de 8 ani; la 11 ani realizează o remarcabilă traducere din Terenţiu, prin care atrage atenţia marelui poet-filosof J. W. Goethe; la 17 ani compune una dintre capodoperele sale Uvertura Visul unei nopţi de vară iar la vârsta de 20 de ani dirijează la Singakademie din Berlin, prima audiţie a Oratoriului Mateus Passion, deschizând reintrarea în circulaţie universală după aproape un secol de ignorare a tezaurului muzical lăsat de marele Cantor din Leipzig. Iată, însă, o viziune asupra personalităţii lui Mendelssohn-Bartholdy, schiţată de contemporanul său, Robert Schumann (1801-1856): El este un Mozart al secolului nouăsprezece, muzicianul cel mai luminat care pătrunde cu privirea sa în modul cel mai clar contradicţiile timpului şi le împacă primul. În lucrările sale simfonice şi concertante cele mai cunoscute Mendelssohn-Bartholdy se individualizează nu atât prin exprimarea unor contradicţii ireductibile deşi astfel de elemente sunt formulate în mod clar ci printr-o interiorizare a posibilelor conflicte şi o exteriorizare a trăirilor acestora sublimate artistic. Mendelssohn-Bartholdy este un romantic din tagma acelora înzestraţi nu doar cu sensibilitate ci şi cu delicateţe, un romantic care nu-şi clamează din răsputeri simţămintele ci le învăluie în armonii şi culori, lumini şi umbre de intensităţi filtrate, rafinate. Muzica sa are o aură poetică diafană, un lirism cald, o doză de mister şi de feeric ale căror proporţii combinative, ştiute doar de autorul lor, au reverberaţi sigure şi profunde în sufletele cu adevărat sensibile. În anul 1833 are loc premiera operei Povestea frumoasei Melusine compusă de Conradin Kreutzer. Mendelssohn-Bartholdy consideră că muzica ei nu era în concordanţă cu subiectul şi scrie (1833) propria uvertură inspirată de această poveste. Melusine este un spirit al apelor care se transformă în femeie şi se căsătoreşte cu un muritor de rând, punându-i condiţia ca acesta să nu întrebe niciodată unde pleacă sâmbăta; o zi pe săptămână, Melusine trebuia să trăiască în apă, ca sirenă; fireşte, soţul ei a rezistat o vreme tentaţiei de a afla ce se întâmplă în acea zi, dar curiozitatea a fost mai puternică, a dorit să afle şi astfel o pierde pentru totdeauna. Muzica lui Mendelssohn-Bartholdy sugerează ceva din feeria mediului acvatic, fără a fi însă o pictură cu sunete, ci mai degrabă o meditaţie asupra întâmplărilor şi destinelor acelor personaje. Încântat şi entuziasmat, Schumann vedea însă în muzica uverturii imagini cu peşti cu solzi de aur, perle în scoici deschise, dar autorul s-a dovedit a fi mai reţinut şi circumspect în astfel de aprecieri. Concertul pentru pian şi orchestră nr. 1 a fost compus în anul 1832. Este alcătuit din cele trei mişcări de bază ale concertului tradiţional. Tendinţa romanticilor de a crea un tip de concert în care muzica celor trei părţi trebuia să alcătuiască o construcţie unitară şi un conţinut expresiv logic înlănţuit (tendinţă configurată de Liszt în concertele sale de tip poem simfonic) se manifestă şi la Mendelssohn-Bartholdy prin înlocuirea pauzelor dintre mişcările de bază cu momente de tranziţie de la o parte la alta, precum şi prin aducerea în finalul lucrării a unor elemente tematice din prima parte. În partea întâi, după câteva măsuri introductive (Mendelssohn-Bartholdy renunţă la clasica expoziţie orchestrală) în care intensitatea sonoră evoluează de la piano (încet) la fortissimo (foarte tare), pianul intră în scenă, enunţând o idee muzicală pregnant reliefată, cu un suflu romantic avântat; acesteia i se va adăuga (contrapune) apoi o a doua temă, în tonalitatea relativă (si bemol major), cu o tentă expresivă lirică, liniştită, calmă; dezvoltarea, sau comentariile muzicale, ce urmează se bazează pe învolburările şi resursele de elanuri romantice ale primei idei muzicale; tema lirică revine în finalul părţii întâi, în tonalitatea de bază, furnizând şi materialul muzical pentru trecerea spre partea a doua. Andante-le aduce o muzică liniştită, de romantică visare; înseşi grupurile orchestrale alese pentru expunerea ideilor muzicale viole, violoncele, corn, fagot cu sonorităţi mai degrabă catifelate şi învăluitoare, sunt grăitoare pentru intenţiile expresive. Discursul muzical se îmbogăţeşte cu linii ornamentale, freamătul poetic sporeşte... toate acestea, însă, fără a depăşi limitele care l-ar face să-şi piardă aura de mister. Trecerea spre partea a treia face parte, efectiv, din componenţa acesteia, având rolul de tranziţie tonală (de la mi major la sol major) şi de asigurare a unui crescendo sonor până la izbucnirea temei de bază (refren), o idee muzicală afirmativă, stenică, luminoasă, plină de vigoare şi avânt tineresc; această temă va alterna cu două episoade de-a dreptul briliante, în care jocurile de lumini sunt cu adevărat scânteietoare focuri de artificii. În încheierea mişcării finale, sunt reluate elemente tematice din partea întâi, inclusiv lirica temă secundară, pentru a da acel căutat sentiment de unitate, de legătură naturală între părţile concertului. S-ar mai impune aici încă o menţiune sau o subliniere specială, cu referire la gradul de tehnicitate al partidei solistice: interpretarea acestei muzici solicită toate calităţile unui pianist (mai puţin forţa), respectiv strălucire virtuoză şi deopotrivă sensibilitate, fineţe, rafinament. Simfonia a IV-a a fost compusă în anul 1833, în timpul unei călătorii întreprinse în ţara muzicii de operă: Italia. De aici şi titlul lucrării, dat chiar de către autorul ei: Italiana . Din punct de vedere expresiv, însă, muzica Simfoniei a IV-a nu este pe de-a-ntregul italiană. Părţile intermediare a doua şi a treia rămân în sfera de imagini specifice lumii germanice, mai din nord: Andante-le pare a fi o baladă al cărei fir se deapănă calm şi cu fiorul dramatic necesar iar Intermezzo-ul (parte a treia) sugerează un cadru natural, pastoral, luminat cu blândeţe şi privit cu duioşie, cu înfiorare; aici viaţa pulsează în ritmul legănat şi reţinut al ländler-ului (dans specific lumii germanice). În schimb, prima şi ultima parte evocă lumea meridională anunţată prin titlu; aici ritmurile sunt năvalnice, lumina se revarsă în toată strălucirea ei mediteraneană, iar viaţa naturii şi a oamenilor palpită frenetic. În plus, în final, coloritul italian este şi mai explicit datorită utilizării ritmului unui dans napolitan denumit Saltarello; tabloul sonor este plin de vioiciune şi antren, sugerând animaţia intensă a unei serbări populare specifice lumii latine.
- Acasa
- 5 mai 2017
- 9 mai 2017
- 28 aprilie 2017
- 21 aprilie 2017
- Aprilie 2017
- Martie 2017
- Scrie comentarii